mă pipăi
prea mult sunt făcută din mine
degetele mele / privirile mele / colesterolul meu / tabloul ăsta schimonosit
în perfect acord cu propriile contorsionări lăuntrice
mărcile mele înregistrate / idolii mei / păcatele mele de moarte
aerul strângându-și mai apoi lăbărțându-și silueta în ritmul gâfâielilor proprii
distanța asta între și între desăvârșit egală cu modul meu de a percepe
algebra absolut personalizată
prea mult eu
atâta sațietate
lunecușul în mine ca-ntr-o gaură neagră

dă-mi mie o parte din sinele tău
de dimineață sau de întuneric
dă-mi fluturele din abțibild mare amator să iasă din imagine
dă-mi ora ce n-a sosit încă
sentimentul de timp la discreție
viața în benign anonimat
convingerea că nimic nu este suficient de grav ca să nu continui
dă-mi stațiile tale de tramvai galben
nerăbdarea de a pleca de a pleca...
ochii păsării strecurând cerul în
mirosul merelor verzi de duminică
dă-mi 2-3 cadre din copilăria ta
când alergai prin cioburi fără să te doară și
râsul aduna apele tot felul de jivine
dă-mi o parte din bunicii tăi din frații din rudele tale din vacanțele împreună când
despărțirile nu existau
era numai locul acela înalt-înalt unde urcai în fugă
îți făceai semn uriaș cu mâna ca o cruce
dă-mi prezentul tău continuu câteva adjective cromatice
pronumele noi
sau dacă nu poți și nu poți
dă-mi fie și partea aceea ingrată de care de atâta vreme îți dorești să scapi
îți voi pune în loc altceva
aproape la fel
din mine