împărțim în acest oraș
focul
ce ne arde zilele și anii
și ne transfomră
în comete
ce se mistuie în zbor
în mijlocul postului aspru
sângele meu
sângele tău
compune un lan de trandafiri roșii
ce se aprinde la lumina soarelui
și dansează la picioarele oamenilor
enigmatici inspirăm ploi trecătoare
respirând vremea schimbătoare
și ne înfășurăm în petalele
dragostea
exprimându-ne spiritul și patimile
pe o mică cărare
îmbrăcăm cămașe verzi
și în spini
ele ne protejează de prieteni și străini
care se împotrivesc să înflorim într-o altă zi
și nu ne mai desfacem zâmbetele
într-o primăvară enigmatică...
în spaimă stăteau doi ochi albaștri
și întrebau alți doi ochi verzi
dintr-o catedrală
dacă există împărăția veșnică
sau pot să se mai vadă vreodată
într-o lume în care este proiectat cuvântul
dor
și bucuria iubirilor nealterate.