Am ochii foarte triști și mîinile foarte albe.
Copilul meu se va naște fericit.

Peste pîinea pămîntului va cădea ștergarul cerului,
botezul fiului meu între oamenii care ca și mine iubesc
munca și patria, bucuria de a dărui, frumusețea de a fi om,
sfințenia brazilor înalți, apele care susură, sămînța vie din brazdă.
Peste lacrima durerii din trup va cădea cîntecul,
acela nevăzut scris pe un portativ vîrstat de stele.

Pentru noi plouă adeseori mult,
cineva adună în corfiță albăstrele și le răstoarnă pe pat.
Cînd îmi privesc copilul în ochi sînt tot mai mică,
sînt tot mai caldă și am o casă a mea
cu sobă și jucării,
cu geamuri simple prin care seninul intră cu totul
după ce copilul meu șterge aburii.
Toate florile au căzut între noi doi și sîntem împreună.

Copilul meu se joacă cu degetele mele fără să le numere.
Pentru el sînt tot mai multe în timp ce le atinge.
Ca și mine și el s-a născut fericit.