Lăsați să cadă ploaia pe mâna-mi obosită;
și buzele să-mi treacă prin fructu-acesta dulce,
și scoica pură, unde-și au cântecele toate
sălaș de-atâta vreme. Lăsați-mă să aflu
că luna Mai, frumoasă, de oameni nu se teme,
nici steaua ce-are grijă de-atâtea vise oarbe;
lăsați-mi fericirea ce-i dată unor păsări,
ca pomilor să-mpartă azurul, vizitându-i;
lăsați-mă și pietrei „prietenă” să-i spun;
și „te iubesc” acestei femei să-i spun în șoaptă:
aș vrea un pic de pace, și gesturile mele
să-și piardă din cruzime, și să iubesc aș vrea,
și să fiu tânăr, pentru ca să-nțeleg ce sunt.


Traducere Veronica Porumbacu