se lasă noaptea
peste inima mea
îmbrăcată de culcare
în multă culoare

la poarta inimii
bate
somnul de șoapte

când am uitat că o oră
e cât o gondolă
care plutește pe ape
adânci
săpate de brațe de vânt

fără cuvânt
ascult un avânt
al inimii mele
în adiere
de iarbă uscată
de coasă surpată.