te crezi onorabil aruncând în ochii lumii praf de stele
faptele tale sunt lărgiri de orizonturi
ca niște himere în danteluri scumpe

pe strada principală din centrul orașului
stau în fiecare miercuri să vând tabloul lui Munch
și lumea trece pe lângă noi fără interes interuman
Cormac râde cu berea lui ascunsă în buzunarul drept
râde și râgâie enervant
- man, lasă-te de meserie. nu te cumpără nimeni. man, fă ca mine.
mă rog, nu știu ce face, dar e amicul meu
nu aruncă-n mine cu praf de stele
mă ruinează-n oase fericirea lui simplă
dărnicia lui fără cap și coadă
fără motivație și fără scuze
un prieten fără de care nu aș sta ca un prost
la dracu, fix ca un prost
în fiecare miercuri pe O'Connell Street
să-l dau pe Munch pentru o sută de euro

visez un cal alb. visez un rege. un pod dărâmat și un pantof de damă.
visez că sunt mic. uneori mare. visez o tăcere care mă omoară.
visez că învăț o altă viață
cu dialoguri
cu iubiri
cu iarbă verde înaltă și-o casă
visez că visez o dimineață într-o barcă
pe o apă albastră și rece
iar eu sunt un vis care visează al treilea vis al unui eu la pătrat

sunt singur
oamenii au plecat de colo-colo să-și împlinească poftele