ai simtit și tu cum pământul de sub tine se hlizește
ca o curvă care-și numără bancnotele îmbâcsite,
cum sunetele ți se izbesc de-a valma în timpane,
cum pașii ți se înmoaie?
greutatea materiei uită de mult vânații bosoni Higgs,
groapa definitivă pare să te cuprindă
frica aceea te adulmecă, ți se cuibărește în fiecare atom
inima nu latră,
ci mușcă adânc din carnea trupului,
se hrănește cu tine,
te pierde
devii un prizonier al trecutului și simți cum se înalță odată cu tine
...
sus,
singur,
atât de singur
printre stropii reci de ploaie
îți numeri amintirile și te întrebi
dacă a meritat
(Dana Logigan)