pe albe căi cerneala-i călăuză,
eternităților înțelepciune
și colosala sete de a spune,
peniță-nlănțuită de-a ta buză.

neînțelesu dor te tot răpune
în straie de tristețe se amuză
dar nu îi poți aduce vreo acuză,
distanțe pe altarul tău depune.

sub zodie de măr, în așternuturi
e rarul templu-al unui singur gând
și simt păcatul către veci curgând
când se desprinde dureros de luturi.

de când am încetat să te mai număr
divinitatea doarme pe-al tău umăr...