cad ploi pe piatră, abur suie-n slavă
cum e și-a fost în orice vămi de vară
spinări de soare raze duc, povară
și toamnă nu-i, să fie plumb de-otravă.

prin aerul de aur basme zboară
lichefiate-n ochii de ispravă
dar prea ades curgând în carne lavă
în neastâmpăr ca cel de fecioară.

iar din fântâna rațiunii scoatem
un sentiment de apă-al unui gând,
în șaua lui mirările străbatem.

iar sub copite-i slovă alergând,
spre miezul de tenebră de ne-abatem
e rostul de lumină-nțelegând.