M-am agățat de-un colț de lună
ca de-o felie de melon alb, sidefat,
lipit așa pe-un fundal pal de gri, sau bleu plouat -decolorat
dup-un traseu de-o zi- ce nu știu a fost nebună, bună...

E tot mai clară ea -peticul cum cristalinul de la ochiul nopții,
Inert în suspendare între firele de stâlpi ca semnul muzical-
și liniștea e ca o apă înghețată, adâncă, c-un flocon de nori, stă de fundal...
și iată că spărtura de lumină a coborât nițel pe portativul firelor, a sorții.

Plutesc cu gând nemărginit înfășurat în plapuma de azur, azot,
fără să văd mai mult din vid, nici ce traseu ar fi și nici ce stații,
doar simt c-adie mângâieri domol, de vânturi de la fuga în siderații
către tărâmul mult visat de drag, de minte, se încântând de viața morții...
02.08.2014