Prea sunt încrâncenat cu mine, cu lumea, cu viața...
Azi m-am decis să fiu zen și ”little silly”, cum ar zice americanii ăștia.
Să râd de mine și de alții, să stau senin când e noros și furtună,
Să deslușesc nuanțele de galben din raza piezișă care mă scanează,
Să mă hlizesc la copii ce mănâncă înghețată cu vanilie și fistic,
La cei ce se joacă de-a basebalul ( chiar dacă nu pricep o iotă din acest joc),
Să-mi râd de singurătate, cum râde ciobul de oală spartă,
Și să mă detoxifiez cu sarmale...
Ce atâta stres? Ce atâtea crispări și neuroni distruși aiurea...?
Azi las derapajele copilului din mine să expandeze...
Să mă joc cu piticii de pe creier,
Să-mi scot mințile din cap, să le fac grămăjoară și să le pun în fața celor
care-mi spuneau să-mi bag mințile în cap
(de parcă le-aș fi putut băga altundeva)
Și să le zic: poftiți domnilor, minți crude. Și la nevoie am și coapte.
Doar să-mi precizați unde le-aș putea ține dacă nu acolo unde le este locul?
Apoi din nou să fiu zen și să fac ochi dulci la o păsărică
jucăușă, mică și gălăgioasă (habar n-am ce denumire are)
Ce s-a aciuat pe un pervaz și cântă, și ciripește și iar cântă...
Și într-un final să-mi fac somnul de frumusețe și de întinerire
Chiar dacă sunt urâțel, ridat pe frunte și cărunt pe alocuri.
Dar ce? N-am voie să visez că am 19 ani? Că îmbrățișez tandru o naiadă?
Că am o vilă pe malul oceanului, undeva în Los Angeles sau Hawaii
și o livadă plină de cireși?
Visele sunt gratis și în zenul meu îmi pot induce orice stare vreau
Numai de nu m-ar conturba nimeni din acest dolce farniente...
Tâtâtâtâ- tâtâtâ
Tâtâtâtâ- tâtâtâ
Ah, la naiba! Mă trezește brusc alarma de la telefon
Un pic mofluz, fac pe supăratul că mi s-a destrămat visul
Îmi revin repede și-mi zic: azi m-am decis să fiu zen...
Și m-am aruncat iar în pat, leneș, molatec,
Sfidând ”dimineți cu ferestre deschise
dimineți pentru oameni și flori...”