Sunt un vestigiu al unei lumi pierdute.

Creatia mea are glas,
Dar ceea ce spune doare.

Ea cântă despre dor și jale,
Despre pasiuni pierdute,
despre cruzime și gusturi amare.

Eu pot, Eu sunt Cel ce sunt,
Și Mi-e frică să mai simt.

O singură creație, un singur chin,
Și lacrimi fără vreun destin.

O lume goală, cu sclipiri de diamant,
O lume a durerii, pustie, ce suspină-n van.