Lângă groapa de gunoi,

A înflorit planta Canna.

La doi pași de mărul mic,

Coafat cu omizi.

Nu departe de salcia,

Arsă de caniculă.

Sub coroana piersicului,

În care furnicile cultivă

Colonii de afide.

Împresurată de buruieni

Solanum dulcamara.

A înflorit planta Canna,

Un străin apărut din rizomi,

Aici, la estul Dunării vechi,

Cu maluri de salcie și plop,

La nord de o culme roasă,

La vest de un ghiol fără apă,

La sud de câmpuri sălbatice,

Fără nume, (aici, și nu departe,

În pădurile de pin

Din Guatemala, unde mayașii

O numeau chan k'ala, o cultivau,

Și împătureau tamales

Cu frunzele ei fibroase,

Pe solul vulcanic, acasă la ea,

Crește înaltă, până la 3 metri,

Chan k'ala, pe țărmul lacului Atitlan,

Și în jurul Tecpanului,

În păduri de pin.)

La o aruncătură de băț,

Vecinul a aprins, în curtea lui,

Ciocanii roși de oi, fum gros

Ca lâna urcă la vânt, care-l

Aruncă în jos, spre ferestre și uși.

Aici, sub culoarul de zbor al lebedelor,

A înflorit planta Canna Indica.

Lângă cușca cățelușei

(ai cărei ochi albesc încet, dar sigur,

Care nu mai recunoaște stăpânii, și îi latră,

Numită Sărăcuța, pentru că iarna

Dispare prima sub zăpadă,)

Gardul de lemn spre stradă e veștejit,

Ca un rest de erbivor în pustiu.

Gunoiul de curte e turnat într-un zid

Paralel. (Satul e fără groapă de gunoi.

Apa de la robinet se zvonește

C-ar avea azbest.) Aici e postul de observație,

Al ciorii bătrâne cu un picior, (clanul ei

Circulă pe fire invizibile, alunecă,

Din agudul desființat de omizi în

Salcâmul trăznit de uscăciune,

Foșnitoare în cupola nucului, ciorile

Gălăgioase, pândesc și fură

Până și mâncarea pisicilor.)

Iată curtea cu găini obeze, făcătoare

De ouă și pui clorotici,

Cu exponatul uzat al cocoșului,

Croncănind corbește.

Trec căruțe. Tractoare roșii.

Trece Castorul galben.

Avioane. Păsări de baltă grele.

Elicopterul mic roșu. Elicoptere

Mari, verzi. Păsări de mare,

Un avion mic alb. Norii se umflă și dispar

Ca păpădiile.

Parcul de distracții al verii,

Se stinge.

Mărul clovn umblă cu

Baloane mici verzi, roșii.

Pe hornul apropiat, de cărămidă,

Apar cucuvele.

Satul- golf, țărm, insulă,

Cu ambarcațiuni fără motor,

Ancorate.

Privitorul e invidios,

Pe liberatea fără balast a păsărilor,

Pe simplitatea celor ce plutesc în

Lacul înserării, vălurit de căderea

Pietrei grele a ochiului său, din

Podurile surpate ale minții.

(Mă mir că nu sunt și eu o sălbăticiune,

Pe cărări, sub cortul de raze,

Să gust bucuria,

Depărtării,

Îndepărtarea, își zice,

Aici e pustiul)

Călător pe o

Stare de spirit.

Ochiul e periferic

Și minuscul.

Luna, vârf de munte

Inaccesibil, atacat de vântul

Alb, stelele, șiraguri de alpiniști

Înghețați. Versantul spre noapte,

Acoperișuri, burlane și uluce,

Care scârțâie neîntrerupt.

Trec cai roibi, au coame negre,

Către adâncul umbrei,

Mânați de bătrâni din trecutul

Îndepărtat, cu pălării și cămăși

În carouri, asudați.

Ridică o pânză de praf, un voal

Peste iluminatul public.

Vântul lovește cu

Bățul lui de praf arzător

În copacii de gumă.

Încep orele târzii și coapte

Ale memoriei, când vizităm

Camerele luminoase ale nopții.

A înflorit planta Canna.

Un străin răsărit din rizomi.

Ne amintește cât de mult dorim,

Depărtarea, trecutul și visele.