acum, când ținem
frâiele-mpreună,
când toamna
nu mai vine cu furtună
de-amare despărțiri
ucigătoare,
acum, când semnul vechi
nici nu mai doare

de doruri ce-au durut
până la sânge,
de frig,
de tot ce m-a făcut a plânge,
pot iar să-ți scriu cu inima ușoară
și caldă ca o lună de toamnă
aurie,
într-un ceas nebătut.

m-am atins
cu rana de cer și a trecut.