M-aș rupe din evul plăpând
O altă cădere să am
Când calul izbânzii așteaptă
Să tragă cu mine la ham.

Un drum nesfârșit ne înfruntă
Prieten cu aripi de ceară
Și-aș vinde rotirea comună
Spre-a crește din patimă iară.

Dar seara m-ajunge din spate
Și rănile vârstei mă dor
Când frânghia-ntinsă a vieții
De-un stâlp nevăzut o-nfășor...

E-o vreme uitată când veșnic
Din ceruri ne-am rupt amândoi
Stai, calule-oporește-te o clipă
C-aș vrea să privesc înapoi.

România Literară, Anul XI, Nr. 18, Joi 4 mai 1978