Iertat să-mi fie chipul întristat
Și zâmbetul uitat de vreme
Te lasă dar de tot ce-am epatat
Căci n-ai motiv spre a te teme.
Iar când stă soarele din nou s-apună
Iar luna se îmbracă-n noapte
Tu uită ce-am pierdut din mână
Căci urletul dureri-i fără șoapte.
Amarul gândului e adormit pribeag
Nici nu mai știu de e sau nu cu mine
Dar mă alungă dorul în vileag
Când chiar și somnul este trist când vine.
Sunt toate doar gânduri ce mintea
Le tot socoate-a fi povești ce-s triste
Nu te ademeni în a trăi fierbintea
Poveste ce ea dimineața o dezminte.