În fiecare frunză șoptește-o melodie,
sub flamuri scânteieaza o inimă de jad
peste alei colindă cu pași de păpădie
când se desprind de ramuri și fremătător cad.

Acoperă-mă, Doamne, cu raze întomnate
cu lacrimă din cer să ștergi păcatul lumii
un val să mă strecoare pe drumuri curățate
din pulbere de stele să cos arcada lunii.

Acoperă-mă, Doamne-n umbra arborilor tăi
din frunze ruginite să-mi țeși sublim covor
din răsărit și din apus să culeg mici văpăi
să pot să le înșirui în cuget temător.

Și apoi, serafimii cu aripi dantelate
să ne vegheze somnul când păsările dorm
sub vrajă întomnată, în visele plisate
să curgă clipe dalbe în soarta unui om.