Se-așază-un gol neliniștit pe-al minții alfabet
Și resemnat ca un sfarșit așteaptă să mă-ntunec,
Să-i las la poarta cerului un zâmbet amanet,
Apoi cu el s-aprind o stea și-n visul ei s-alunec.

Obrajii-s plini de fluturi ce curg sfios în zbor,
Flămânzi, ei bat din aripi pe-o gură dezgolită
Și cu-n sărut mă-mbăt, țin iarna pe-un picior,
Scriu versuri și zăpada sub pașii mei, recită.

Aștept un cântec ne-nceput, așa ca o poveste,
Cu-n trist arcuș ce a compus o notă de vioară,
Dar pe măsură ce cânta, de ea se-ndrăgostește,
În lojă o ascultă acum mai trist ca prima oară.

Fereastra minții o închid să nu-mi mai vină frig
Și furișat la sânul tău te-acopăr cu ce-am scris.
De mă cuprinde un coșmar, bat clopotul și strig
Și-apoi în noapte mă adormi pe brațul unui vis.