Străbat înălțimi abrupte,
De unde cad fulgere de gânduri
Pe nisipuri mișcătoare alunec
De lumini zărite mă agăț.

În porți ferecate cu oțel,
Înlănțuit și captiv
În camera obscură negrul
Pare viu și atrăgător.

Să scap, să fug nu pot
Aș vrea să mă transform,
Ori lumea să dispară
Să plâng nu are rost.