cuvintele se-nchid în noi
unul câte unul
să le rostim
parcă ceva ne doare
doar foșnetul frunzelor îl mai înțeleg
doar vântul ce-mi alungă somnul
doar fâșâitul lunei pe cerul înstelat
și liniștea
ah! liniștea cât îmi e de aproape

cuvintele și-au pierdut sensul
sunt rostite spre a face zgomot
nimic din ce exprimă
nu are același sens
poate Abraham Lincon va rescrie declarația
atunci cineva va înțelege
cuvântul cuvintelor mele