mă văd în camera noastră
așezată la masă scriu
în legătură cu tine anotimpul
se dezbracă de frunze și tot ce
e catifelat în jurul meu lâncezesc
amintirile mă țin de vorbă
până noaptea târziu se chinuie o ploaie
să-mi deschidă fereastra
dinspre mare greu
făcându-și loc printre nori fețe de văduve
mă privesc ciudat
de parcă aș fi o femeie de ceară
gândurile ard fitilul unei
pustietăți în lampa acestei nopți
tu de pe mări și țări rupi timpul în fâșii
le-nșiri pe locul unde am copt cea mai caldă
fericire am mușcat
pe rând ca din trup de Dumnezeu
apoi și din trupul celuilalt

aranjament de sfinți