Mărturisesc aici, ca pentru prima oară:
ursite prefăcute, parșive, în cosașe
ce iarba gândului dintâi sublim doboară
îmi lasă câmpiile de doruri iar golașe...

Mi-e foarte foame, deși mâncat mai sunt
de ancestralii cari ce-mi rod din vise.
Cutremurele sorții scot din mine unt
cum scot ocnașii sarea - Când iarăși mi se

îndoaie șira spitalele surâd, mă văd client,
așa văd ele smerenia, omul răpus de om
ce-n mine încă leacul triumfă aparent,
de mila literei orfane și-a unui crunt atom.

Mi-e foarte sete, deși sunt înecat.
De păr mă ține clipa cu capu-n jos sub ape
ce clocotesc în hohot de-o ciudă fără hat
cum crucea mea și cerul dau siluit să-ngroape...

acești bicisnici demoni ce-n neiubire zac.
Mi-e foarte rău, deși n-am nicio boală -
mi-e foarte vie moartea - ce vine oricui de hac
și nimeni nu-i să-mi zică: hai Lazăre, te scoală!