cuvintele mele te îmbracă în metafore
în timp ce ochii îți smulg în pripă hainele -
pretextul să bem o cafea împreună l-am acceptat conștienți
unde sfârșim cu asta
deocamdată, deși n-am recunoaște
căutăm garanțiile unei partide reușite
ne studiem intelectualele compatibilități
tu, să vezi dacă te fac destul să râzi
și azi e ziua aia când clovn îmi iese cel mai bine
eu, să îmi imaginez
ce-mi vei spune în foaer, între cele două acte cel puțin -
sperând să fie măcar unul...

mie mi-a fost de ajuns un gest când
îți aranjai imaginar o șuviță
privindu-mă peste umăr
în timp ce-ți adulmecam ceafa la un pas în urma ta
și-ai scăpat
cele două cărți de sub braț
să vezi dacă mă aplec, galant
nu te interesa educația mea
îmi testai supunerea cum dresează vecinul
aruncând câinelui un băț

firește, acum ne prefacem înnebuniți după cafeaua asta acră
dar e bună
pentru că uite, ceașca
pe care-o răsucești, ascunzându-ți nervozitatea
are culoarea nedefinită a ochilor tăi
asta nu ți-o spun, am alte replici mai tari
pe care le-am mai spus de atâtea ori și altor fete
și a ținut figura
avem amândoi senzația tot mai
tot mai mult că nu e intimitate aici
deși în local suntem la ora asta doar noi doi, mă întrebi
evitând privirea, dacă am mașină
m-am speriat pentru o clipă
luasem câteva amenzi pentru ...sexul la volan
instinctiv ai adăugat că posezi
o căsuță într-un sătuc aproape, câteva mile
firește, gândeam bâlbâit, dacă nu te deranjează marca
e un mustang oranj ca sutienul tău, tot în gând am făcut comparația

cafeaua e rece și ceașca naibii ...fără fund
apropo de al tău, ai cheile la tine? sau poate
hai să urcăm să-ți arăt colecția mea de muzică
trei blocuri mai încolo, m-a mâncat să adaug
că am toată opera ălora de la depeche mode
de unde să fi știut că tu ai fost abuzată pe muzica lor
la un chef de cartier, de un drogat cu treizeci de ani mai mare -
dintr-odată ai cerut vin, la ora asta
ceva nu mergea, și-am început să-ți vorbesc într-una
o singură secundă de tăcere te-ar fi împins în brațele mele
dar eu nu
am povestit toate cărțile mele nescrise și câte premii
apoi despre... și nu suportai pisicile, mai degrabă fotbalul
ai cerut o votcă, încă una, o bere, eu nu sunt abstinent dar
scuză-mă, nu pot să beau așa de dimineață, și totuși hai, fie

peste un ceas erai deja pe-o valiză înjurând că-ți rămăseseră
bucăți de șervețele proaste în zona unde fusesem bărbat
pe lăzi, în magazia localului, nenimerind toaleta, se...
se întâmplase totul fulger ca din răzbunare
nu mai știm care pe care, nici dacă am plătit chelnerului
căruia, așteptând autobuzul
îi trimiteai de zor sms-uri din greșeală, crezând că mie
înveliseși restul de sandviș în hârtia publicitară de pe masă
numărul meu era pe partea cealaltă

o seamă de metafore nefolosite se înmulțiseră în stomacul meu
și se cereau împreună cu votca
afară
afară începu să bureze
reamintindu-mi tot ce am spus, mă înfurii și înjur
în jur trec gospodinele, mă lovesc sacoșele lor
eu, sprijinind aici stâlpul de felinar, tu, celălalt mai încolo
surâzi înciudată, te bucuri că măcar de data asta
nu ai fost mințită că te ia de nevastă
am fost tentat
mai ales în timp ce degetele mele oranj
sutienul smulgea și mii de poeme...

am ajuns într-o zi și acasă cumva singur...
acasă e un fel de parcare a frustrărilor dar locul
unde este cea mai bună cafea, păcat că n-ai să știi asta
tu, cea mai amatoare de
îmi pari acum doar un personaj secundar dintr-o carte
pe care desigur nu o voi scrie niciodată dar îmi place să cred
că voi avea succes de librărie cândva la fel cum am
să nu te găsesc
și dacă te-aș reîntâlni, fie și ca personaj, sigur că
totul va fi al naibii de oranj
până ce vom învăța unul defectele celuilalt după care
vom face școli în noi înșine să ne mințim mai frumos
(și la asta servește arta, literatura îndeosebi...
elogiind instinctele sau exagerând merite)
da, ai fost o soție perfectă, aici în autogară
între lăzile goale ale magaziei bufetului al cărui chelner
nu l-am mai văzut niciodată, deși ai zice că
locuiesc de atunci mai mult aici... în
în lumi neîndeajuns de paralele

zațul cafelei noastre unde-o fi ajuns și mai ales
obsesivul oranj motivul
motivul real pentru care nu mă mai aplec de atunci niciodată
să ridic cărțile toantelor care le tot scapă de sub braț
și ăsta probabil
este unicul compliment tribut ție, în rest...
oare ce ne-am mai fi spus în foaier dacă... dar hai mai bine să
închei șlițul acestei istorii depeche mode
așa