mai frumos nu se poate, spui tu,
cînd pianul pleacă departe din auzul meu
și eu plîng, nu vezi, nu doar tu plîngi,
ploaia verde-argintie îmi țese rochie și soarele stîngaci
o coase cu iarbă necălcată,

numai o umbră mi-s degetele, nu vreau
să mă sinucid cît timp sînt încă vie,
există o deltă pentru toate apele,
o deltă pentru plînsul celor cu suflete,
un răsărit pentru aripile păsărilor lungi ale apei,
care zburătăcesc jos,
mai aproape de cerul răsfrînt

azi mă iubesc
și sînt mai singură decît ieri și poate
că iubesc orice iubire a celorlalți,
le prețuiesc clipa deplină ce s-a împărtășit de pretutindeni,
din toate oglinzile,
nu pot, pur și simplu nu mai pot respira de fericire,
am cinsprezece ani și mă numesc femeie sau salcie