Când nu m-avant în odiosul conac al minții mele,
Rostesc disperat un cânt al iertării
între cei patru pereți izolatorii.
Atunci când rătăcesc în obscura nebunie,
Uit că îmi e mai teamă de supliciul alb
al celor patru pereți iluzorii
Decât de tezaurul înnegrit al unui suflet pagânit
Și voi ajunge să pacătuiesc.
Căci emoțiile sunt culori ascunse-n vise.