când îmi alergi prin vene
ca un tren de mare viteză rămas fără frână
ceea ce văd nu mai e ceea ce pare a fi,
unitățile de măsură ale tuturor lucrurilor se amestecă între ele
unitatea de măsură a dragostei e dorul,
unitatea de măsură a dorului e așteptarea,
unitatea de măsură a așteptării e tăcerea,
tăcerea ești tu

îmi spuneai să nu contorizez nimic
pentru că doar infinitul ne poate cuprinde
și iată-mă acum neștiind cât la sută din tot ce am trăit
a fost iubire și cât a fost dor
cât la sută a fost teama aia, când înțelegi
că așteptarea nu se mai măsoară
în cât de lung ai părul și cât de alb,
ci în cât de mult poți să taci
și până unde

ce urmează e atât de previzibil
ca atunci când citești prognoza pe weather.com
și-ți iei umbrela pentru că șansele de ploaie sunt de 90%,
deraierile tale anticipate la fel de banale
ca explicațiile stewardesei la decolare,
despre utilizarea echipamentului de salvare,
tu nu m-ai pregătit pentru ceea ce nu se va întâmpla
câtă vreme în războiul rece dintre noi
ceea ce se sfârșește continuă,
ceea ce continuă nu duce nicăieri
acesta e infinitul la care m-ai condamnat,
o buclă temporală în care trăiesc iar și iar
aceeași iubire într-o singură zi,
ce se va sfârși doar atunci când voi reuși
să-mi resetez toate amintirile
despre tine