îți mâzgăleam poeme de iubire
pierinde-n ale albului noroaie
și clipe mici în piept curgeau șiroaie
sub stea de haz, pe margini în ciobire.

dormea umanitatea-n mușuroaie
adânc purtând a visului orbire,
veghea pe sub sprâncene grea robire
în temnițe de somn și de odaie.

din fruct oprit, cu poftă colosală
în foc de perne amândoi mâncam
și șoapta dulce ne era vasală.

și înviind în feerie cam
cum e tăcerea-n vorba abisală
în poezia noastră-alunecam.