norii ăștia alburiu-murdar
sunt doar niște parașute
mesagerilor neofiți aruncați
(sau poate spioni)
de pe nava Enormului

uite-i
încâlciți în pădurea de antene
de pe blocuri
sau împrăștiați pe câmp
printre sexuri mutilate
(florile culese de îndrăgostiți)
dau să repare
vasele comunicante
și toate găvanele sterpe

deh! țăranii au fost goniți definitiv
să facă arheologie
în tomberoanele urbei
iar orășenii
înjură cu amortizor
vecinul (nou-mutat) de deasupra
(Enormul -
ăștia de jos habar n-au cine e
li se părea lor că aud
pasul Lui de cretă
apăsat)

ultimul strop de ploaie umple
până la refuz cristelnița
pruncul, asurzind mesagerii
țipă Enormului
să dea cu eternitatea de Pământ
și să nu se mai nască, fir-ar...
cu uluitoare frecvențe

(și norii
lunecă aiurea...)