erau grupate răzleț
ca niciodată pe rude pe caste pe neamuri
eu nu puneam preț
priveam la mine cel reflectat împărțit și murdar -
lumina prin geamuri

în continuare tăceai
de parcă
iubirea nu soarta ar putea să despartă
în mijlocul mării unui înger cu-o barcă
în loc să ne-ntindă o mână îi arde de ceartă

doar ele stăteau rezistau
făceau ce făceau iar tăceau
îți căutam părul și fruntea și buzele
în loc să mă lase se tot întrebau dar ciorile astea ce au
de-așteaptă vreun spirit mai vechi să deschidă
ecluzele

ciorile-florile
gata să-ndrepte erorile
mă-mpiedicau să te țin de mijloc de mână
cu sunete calde cu umbrele 'nalte crescute pe margini
de drumuri de țară de case pustii sau de pagini
în care găseai doar lucruri deșarte

tăcerile țiuiau precum zorile sparte
de ciobul meu viu ce-mi zgâria trupul mov
blestemă și mori îmi spuneai din alcov
tinere Iov