Eu mut. Tu muți
pământul, o clipă, la cer,
să nu mai auzi toate disonanțele lumii.

Verde-i frunza din vie.
Verde.
Curgi din ea, monoton,
ca o lacrimă rușinată că-și părăsește ochiul.
Poate de-aceea nu se grăbesc diminețile să-ți răsară în față,
se nasc într-o doară. Și te doare mai mult limpezimea
în care te scufunzi, să ieși mai curată ca o lacrimă.

Eu, mut.
Tu te-ai săturat de muțenia lumii.
Pe mine mă păstrezi
pentru mutarea finală.