deasupra ploaia își zidește norul
spre a cădea în dragoste de tină
iar vântul are flamura deplină
pe când un fulger își apleacă zorul.

tu vii, frumoasă-n trupului tulpină
și-n tine ții în har de ape zborul
venea în nimb de pasăre soborul
a hotărî pe calea ta alpină.

erau acolo sfânt și dumnezeie
în zvon de mere stând pustiitor
zemos ce-n foaie curge din condeie.

privesc a teamă larme-n viitor
când se va stinge drum de melopee,
respir deja cuvânt otrăvitor...