AÈ™ fi vrut sau vreau mereu
să mă întâlnesc cu Tine

și totuși

ceva în mine strigă în ecoul lumilor
că nu

mai rămân mai uit
mă mai răzvrătesc o secundă
apoi privesc în ochiul de apă

viața

cum își spală rufele toate
printre cruci de visuri

semăn cu un cimitir al apusurilor
și răsăriturilor pe care
neintenționat
le-am îndesat într-un sac
și am fugit de la locul faptei

dar unde mai este acel loc?

acel timp al furtului de soare
de gesturi ale soarelui
făcute neîncetat pentru Pământ

nimeni nu m-a prins
cu arcul de verbe întins
și tot vin săgeți

vin...

Anne Marie Bejliu, 19 mai 2018