Dedicațiune

Atâta frumusețe dragostea îmbracă
Când știi a învața o lacrimă să tacă
Într-un final ,răsai un dor necunoscut
Din câte toamne peste tine au căzut
Și câte veri te-au prins sub arșița-i curată
Atât de tristă și nevinovată
Zăpezi te-au scurs din albul de mireasă
Tu humă de destin, neînțeleasă
Te iată-n verde crud apari, țesută
Cu ața primăverii tale, absolută
Distinsă , cu priviri adânci, de neatins
Acoperind straina noapte-n care a nins
Și dusă ești acum , spre nevăzut
Cu vântu-n plete, roșul tău sărut
Spre țărmuri calde să răsai
În așteptarea altui grai.