în casa aceasta cu multe oglinzi
se târau pașii noștri
și-un soare plăpând
ținând isonul unei cântări absurde.

în casa aceasta diminețile nu mai au gust de pâine,
nu mai promit nimic, nicio poveste...
până și moartea se rătăcise
într-un azil neîncăpător,
când eram atât de singuri.

în casa aceasta oglinzile sunt fluide,
nu le poți refuza lumina,
se reinventează lacrimă de copil,

nici cerul nu se sfârșește
cu îngeri căzuți!