ce sentiment ascuns. ce forme mlădioase
desenate pe vortex de-a lungul drumului necunoscut, somnul
scheletul pe jumătate acoperit al nopții, o gravură
a caldarâmului ud, o mașină necruțătoare înghițind
kilometri de stânci, monoblocuri. niciodată o umbră
nu poate înțelege bătălia asta obsedantă pentru cuvânt
noua migrație a moliilor trecând dintr-o cameră-n alta.
niciodată timpul nu se poate decide cum
să cauterizeze colțurile diferite ale imensului continent
în care am sădit inscripții cu alamă topită de curând ca un semn
de (non)inspirație. am senzația că rândunelele
ne-au deprins obiceiurile, dorința subită
de a trece prin zid, stăpâni peste deal
peste umbre, peste iarbă măruntă și arsă. am senzația
că forma poate fi golită de conținut, propriul oraș
condamnat la un somn izolat și profund, ca un flaut.
pot vinde lucruri, să știi! pot ține predici în locul unde
noaptea îmi plăcea să mă-mbăt, pot controla orașul ăsta teribil
strigându-ți numele în delir, pot gusta din alt trup,
alt timp, un profund sacrilegiu îmbrăcat în alb
sau mai bine roșu aprins... nu te cunosc.
nu te mai recunosc formă de lut. fă-mă
să locuiesc în mine din nou. ca un urlet de lup
ca o piatră de jad învelită-n argint și brocart
un bompres înclinat sub cerul înalt în așteptarea
unui loz câștigător în fața singurătății.
.