Ce bogat sunt în stihuri smintite
Lustru sterp eu păstrez și iubesc:
Diamantele mele, pe cer părăsite,
În tot stropul de rouă sticlesc.

Și să vii – cutezând ca un dor!
Am lumini, cum și cântec, talaz.
Sunt poetul, poet vrăjitor,
Irosind bucurii ca un cneaz.

Ci în păr, când îți prinzi trandafiri
Și surâzi fără gând, fără țel,
După cețuri subțiri, în priviri,
Ai tăiuș înghețat de oțel.

Iar sfieli ce-n zori tineri nu mor
Pe obraz dogoresc nici cât zorii în prag.
Ce lipsit sunt atunci de-ajutor
Și ce jalnic și cât de sărac.

1887



Traducere Emil Burlacu