nu mă doare decât cerul
sau
mai degrabă
lipsa lui de hotar
imensitatea aceasta de necontestat
precum golul lăsat în inimă
ca o linie a orizontului
devenită rază
petru cine să mai știe ce
inimă de poet
apoi îmi lipesc urechea de o floare albă
și tot aștept
precum popoarele lumii
așteaptă un conducător
atât de generos
încât să le iubească
fără să le ceară taxe și impozite

dar tu iubire
nu-ți pierde speranța
poate într-o zi mă va durea ceva mai mult
decât albastrul acesta insistent
și lipsit de bunul simț al măsurii