Fugim de noi
Încercând să nu lăsăm urme
Însă avem pasul prea apăsat
Și mersul grăbit
Sub noi
Pământul tremură a cutrem
Seismele-i scrijelesc riduri adânci
Iar el rămâne încremenit
Într-o grimasă tristă
Sărim peste hăuri
Aterizând cu trosnet
Ecouri de inimi
Ne asurzesc urechile
Și chiar de alegem direcții opuse,
Ne izbim unul de altul
Ne-ncolăcim a durere
Iar îmbrățișarea noastră
Udă țărâna ce zbiară a sete
Noi suntem sămânța
Iubirea e verde
Iar cerul albastru ne mângâie tâmplele
Final de cursă.