de sens e noapte-n lumânări de viață
și umbra-n rădăcini de trupuri crește
tăcerea soarbe Cerul nostru-n clește
și rugăciunea în genunchi se-nvață.

iar chipul tău în mine se cioplește
femeie, Cărții de etern prefață
și idol de șoptire-n dimineață
pe ape de alint ce-n trai plutește.

te presupun la Dumnezeu acasă
plouând spre existențe rece jar,
iubita mea cu dragostea în Coasă.

amurgul suie-n orizonturi iar
și cina de cuvinte-i savuroasă
murind, al nemuririi fapt stelar.