cuvinte pierdute în călătorii,
timpul dus pe câmpiile fără de capăt,
penumbrele lunii – nu-mi pasă de ele!
sunt oglinzi înșelătoare,
imagini pierdute prin pierdutele universuri
ale inimii.
cuvintele vor fi regăsite,
timpul revine,
luna descrește și crește.
cine însă poate uita sângeriul căderii în noapte,
plânsul unui copil,
focul plecărilor,
ultimul anotimp al florilor nespus de albe?
Durerea și iubirea
totdeauna rămân.
două aripi ce se bat între ele,
două aripi ce cresc una din alta.