ninge tăcerea pe ramul ce plânge
dezgolit de frunze tremurând în ger
vitralii pictate cu roua din sânge
pământul trimite suspine spre cer.

ninge pe alei cu sensuri interzise
umbre de felinare tremură în viscol
iubirile din parcuri sunt proscrise
de-aș mai iubi un an și încă un secol.

ninge pe biserici cu lacrimi de smirnă
timpul geme bolnav în spital
fericirea lumii de Dumnezeu atârnă
și eu depind mereu de un extaz vital.

cerul îi schimbă culoarea absent
un vis mă străbate cu ritmul cadent.