Avea 47 de ani, trăia...
Departe de bar era o lume pentru cei vii.
Undele europei libere de prejudecăți...
umbrele norilor și ninsoarea...
Prin vitraliile subsolului licărea credința,
bucățele de cer în sticlă,
cioburi colorate și imagini de sfinți...
catedrala celulei neputincioșilor.
O pensulă care coboară prin destin
îl ștergea de praf,
cerceta izvorul arheologic,
muțenia umbrei unei tinereți
de parcă fuga ar fi
un tablou cinematic cu destine
deși a fi poet acolo
nu mai înseamnă decât a răbda.
O pană/o criză de nesomn
printre cornute-carnasiere
sau cei care vorbesc și vorbesc
de parcă neputința
ar fi aripile unor adolescenți
sătui în decembrie...