Ieri am reîntâlnit ploile copilăriei.
Mi-a fost dor de ele,
de aerul lor plin de miresme
și purtător de gânduri pure.
Ploilor de vară
desculț și gol le-adulmecam venirea,
norii învolburați îmi bucurau privirea.
Adoram sclipirile-nfiorătoare
ce se pierdeau în zgomotul asurzitor,
știam că vin clipe de sărbătoare
când stropii vor cadea ropotitor.
Citeam nămolul lor cu flori de tălpi
din cârduri de picioare,
chiteam atent, știam dintr-o suflare
pe trecători și complicata lor mișcare.
Ploi cu bulbuci
cad vara-n debut pe grâul în pârgă,
viața se-adapă cînd plouă și tună,
viseaz-a-nflorit, danseaz-a-mplinit.
Atunci,
crește vlăstarul, perenul sporește,
moartea pălește, fugind peste lan.
Tună și plouă, plouă și tună.
Ce mai contează copacul trăsnit,
când spuza așteaptă aluatul dospit?