- Îmi place cum mă atingi pe frunte,
pe cearcănele mele de singurătate,
frumusețea ta e adevărată,
îți spuneam eu printr-un pahar
de sticlă
-femeile sunt ape înșelătoare,
răspundeai tu,
desenând ovale perfecte
cu picioarele prin aer

- cine suntem noi de fapt
unul pentru altul,
întrebam eu privind Luna
dintre cearceafurile tale
creponate,
-două tristeți ținându-se în echilibru,
doi nebuni pe aceeaşi piatră,
ori sângele rămas după arderea
pe rug a iubirii?

tu îmi răspundeai calmă
ca întotdeauna
de deasupra orașului vechi,

- suntem doar două intensitați diferite
care se întrepătrund
implacabil
fără cale de întoarcere,
în liniștea celor patru pereți
dintre brațele tale