nimic nu ne distrage din haosul care se creează cu
fiecare lovitură de ciocan care mai îngroapă un stâlp în pământ
ca pe niște statui de beton / torni apă pură să se curețe singurătatea

ești într-un film de capă și spadă - un receptor cuplat la rețeaua neliniștilor tale

dă-mi jos praful ca de pe un telefon cu disc / ce învârte mai mult
tristețea profundă a marțienilor în scurtele lor perioade de liniște

umbli goală prin univers acolo unde nu exista praf și privești
siluetele lor lucide în orașul înghițind absintul din aer ca pe propriul sânge

nu mai am de dat dragoste / doar cruzime și milă / o formă de eliberare
în spațiul subțire dar dens care mă ajunge din spate / o formă de cuplare
al lucrurilor mecanice/ rotative care îmi învârt inima.