Zăvoaiele nu mai cresc,
Munţii se despăduresc,
Mările se neliniştesc,
Frunțile îmbătrânesc,

Copiii nefericesc,
Părinţii se răzvrătesc,
Iernile înnebunesc,
Verile lungi se feresc

De seri, ce dezmorţesc
Umerii, ce-mi dezgolesc
Atunci când toate privesc
Cu ochii-nchiÅŸi nefiresc;

Aşa că precupeţesc
Colţ din albastrul ceresc
Şi-aştept şi eu să plesnesc
Pe ramul primăvăresc.

Aș vrea să îmi vând din tăcere.
Pe străzi mi se vinde plăcere
Şi acasă nimeni nu-mi cere

Să îmi coc iar o pâine din grâu,
Să aduc apă rece din râu,
Să îmi țin calul negru în frâu,

Să umplu stupina cu miere,
Să fac ciocârlia să zbiere,
Să văd cum din mine, tot, piere

Zăvoiul. – Iar munţii şi marea
Să-mpreune cerul cu zarea,
În țara ce azi mi-e salvarea.


19 septembrie – 1 decembrie 2016, Constanţa