Cu capul înclinat mă privești;
și haina ta e albă,
și un sân se ivește abia din dantela
desfăcută pe umărul stâng.

Mă biruie lumina; ea tremură,
și-ți atinge brațele goale.

Te revăd. Cuvinte
aveai închise și repezi,
ce puneau inimă
în povara unei vieți
cu gust de circ.

Era profund drumul
pe care cobora vântul
în anumite nopți de martie,
și ne trezea necunoscuți
ca prima oară.



Traducere Ilie Constantin