Tânjesc către Moarte,

flirtez cu ea,

îi fac curte,

întunericul ei

îmi mângâie tâmplele

îmi răcorește dormitorul

și inima.

Privesc urma

pe care trupul meu a lăsat-o

în patul în care aș vrea să dorm.

Îmi spune că

ceea ce ”trăiesc” acum,

cu inima bătând,

cu respirația respirând,

e moarte.

Nu ai de ce să te temi ...

Vino!

Mă arunc peste ea.

Și adorm.