iată-mă ascunsă în prezenţa ta.
îmi simt uitate toate încheieturile
ca pe nişte unghii crescute prea lungi
în legile lor pur naturale.

noaptea nu-mi mai caută umbra
iar întunericul s-a lipit de geam
precum o perdea de abur uitată
pe o fereastră deschisă de ger.

sunt singura mişcare,
singura dinamică între cer şi pământ.

prezenţa ta cuprinde fiecare atom,
fiecare existenţă din timp.

pe umărul tău mă simt ca universul răsfirat
galaxie cu galaxie, stea cu stea
înşiruind planetele numărate cu infinit
de la plus la minus.

şi îngerii mă privesc cu un fel de zâmbet
ca o nuanţă de gelozie.

şi apele s-au strâns să picure încet-încet
o singură lacrimă din ochiul luminii
să semene, să crească, să consoleze
în loc de mii de cuvinte, inima mea.

iată-mă iubită de prezenţa ta care
niciodată,
dar niciodată,
vre-o umbră n-o poate pătrunde.