chircită în uterul strâmb al zilei
ca într-o deltă de respirații și angoase
scriu
scriu ca și cum poezia mea ar fi pâinea mucegăită
pusă porumbeilor înfometați pe un pervaz ruginit
scriu ca și cum aș putea schimba cursul lacrimilor
să nu mai plâng înafara mea
să plâng în uterul strâmb al timpului strâmb
e primăvară
și parcă zilele au lumina mai efervescentă
angoasa își ia pastila de soare în fiecare dimineață
după care
se culcă în patul ud
tremură
țipă
transpiră
moare
fuge
revine
cât bukowski mi se arată pe cearcăne
un mic întuneric ca o mireasă uitată
poezia
cu degetele tremurânde scriu pe oglindă
mesaje de dragoste unui prunc avortat
tu, copil
ai fost salvat de o deltă cu ochi de pește
ce plânge fără lacrimi

mon amour, hai să ne naștem unul pe altul
dimineață
într-un ochi de Dumnezeu ce ne privește
și plânge...

Jurnal

sunt trufașă, aparent puternică
un os de elefant pe o ceață gri
puțin zâmbet
multă uitare
cer
undeva am toate morțile puse deoparte
și dacă aș fuma
fumul meu ar duce în sus mesajul
dar nu fumez
uneori nici nu scriu
uneori nici nu trăiesc
uneori nici nu sunt
doar un alter ego al vreunui sinucis
doamne, cu un fular
în bucătărie
era iarnă
la tg.mureÈ™ ningea
la fel pe geamul lui mic
constanța

Erika Bloj